Teatrul Bulandra
de Anton Pavlovici Cehov
traducere: Moni Ghelerter şi R.Tecuceanu
Muzica originală: Adrian-George Popescu
Scenografie: Mihai Păcurar
Concept foto: Alex Iatan
Light design: Alexandru Darie
Distribuția:
MIHAELA TELEOACĂ – Arkadina
ADRIAN CIOBANU – Trigorin
ANTOANETA COJOCARU – Nina Zarecinaia
ŞTEFAN LUPU – Treplev
RICHARD BOVNOCZKI- Sorin
GABRIEL RĂUŢĂ- Dorn
ELA IONESCU – Maşa
ISABELA NEAMŢU – Polina Andreevna
LARI GIORGESCU – Medvedenko
VLAD OANCEA – Samraev
cu participarea lui ADRIAN-GEORGE POPESCU in rolul „Un pescăruş”
Cronici:
„Paradoxal, desi acest spectacol (laborator) este condus de o actriță este cel mai viu. Este viu pentru că este rezultatul unei căutări, unei dorințe de „altceva”, e viu pentru că este expresia unei direcții anti-realiste ce se naște încet, dar sigur, în teatrul românesc saturat. Mai importantă decât orice imperfecțiune mi se pare căutarea de „forme noi”, care este, în parte, și subiectul, și pledoaria textului, precum și interesanta tăietură operată în text și accentele puse în așa fel încât să fie adusă în prim plan iubirea în toate ipostazele sale.
E un spectacol viu pentru că tatonează, pentru că încearcă, pentru că „traduce” textul prin metode actoricești diferite și pentru că acordă o atenție peste medie componentei fizice, încercând să transmită spectatorilor un tip de exaltare generat de uriașele energii strânse de acesti actori. Această compozită metodă fizică – ce vine în continuarea unor încercări similare din spectacolul Arlechino moare? (un exercițiu de deconstruire acommediei dell’arte) produs în același format de laborator, în stagiunea trecută, tot la Bulandra – generează scene de reală intensitate, culminând cu scena finală dintre Nina Zarecinaia (jucată cu o apreciabilă energie interioară și deplină investiție de sine de către Antoaneta Cojocaru) și Treplev (Ștefan Lupu – autentic și direct).
Valoarea acestui spectacol, în care s-au implicat cu încredere Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Mihaela Teleoacă, Ela Ionescu, Richard Bovnoczki, Isabela Neamțu, Ștefan Lupu, Gabriel Răuță, Vlad Oancea, Lari Georgescu și Adrian-George Popescu (în rolul adăugat în scenariu „un pescăruș”) este aceea că decupează un al treilea drum într-un peisaj teatral destul de previzibil și caracterizat de opoziția dintre estetica puternicei generații regizorale ’80 și atacul „teatrului frontal” produs în special în afara sistemului oficial de către generațiiile de după 2000.” (Cristina Modreanu, ArtAct Magazin)
”Zborul înalt al acestui “Pescăruş” m-a convins că a depăşit pragul de experiment. Spun asta pentru că mi-a trecut prin minte la un moment dat să mă ridic şi să păşesc pe scenă, acolo unde puteam să mă adaptez fără probleme, respirând în pădurea lui Cehov, laolaltă cu Nina Zarecinaia, cu Maşa, cu Trigorin şi Arkadina.
Simţeam că mă potrivesc pulberii trupurilor fiinţelor vii din scenă, imaginată de miile de particule negre. Putea fi nisip, pământ, orice, dar am ajuns la concluzia că e cenuşa din care Pasărea Phoenix renaşte în fiecare seară. Rămâne adevărul până la urmă, anume că “Pescăruşul” Antoanetei Cojocaru nu te lasă indiferent oricât ai vrea să afirmi contrariul.”'( Loreta Popa, Jurnalul National)
„Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru”, așa cum este prezentată montarea de la Bulandra, este, poate, una dintre cele mai frumoase propuneri scenice aflate în căutarea „formelor noi” din ultimii ani. Se simte și se vede cu ochiul liber că spectacolul este rezultatul unor căutări adevărate. Zece actori (plus „Pescărușul”) care, prezenți în permanență pe nisipul negru de pe suprafața scenei, încearcă să desfacă mecanismele unor personaje mult prea celebre.
Descoperirile pe care actorii le fac în text,așază de multe ori accentele cu totul altfel decât o fac regizorii. Ei caută și găsesc altceva. Vizibile aproape la fiecare replică. Spontane și vii.(…) Imaginea de final, cu Nina în rochie vișinie, în brațele lui Treplev, care s-a împușcat, în timp ce toți ceilalți „au dispărut”, rămâne una dintre cele mai spectaculoase.” ( Monica Andronescu, YORICK)
” Am văzut la Bulandra, un Pescărușul, care nu e ce știam dinainte, fiind, în același timp, chiar ceea ce și Cehov intenționase. Un spectacol antrenant, dar fara sa pierda momentele esențiale. O coeziune demnă de invidiat a întregii echipe, reunite numai pentru acest proiect dar totuși acționând ca un organism constituit pentru a construi un spectacol pe care l-aș recomanda tuturor celor care iubesc teatrul fără prejudecăți de vechi sau nou, de clasic sau inovativ.
In fapt, este un spectacol de o foarte bună ținută artistică, chiar dacă se numără printre acelea ce contrazic o estetică încremenită . Iar această reprezentare a operei sale, cu ardoarea reală a actorilor și a realizatorilor spectacolului este una care poate trece, în opinia mea, de la „laboratorul de noapte” în repertoriul de seară, ca să zic așa.” ( Nicolae Prelipceanu, Viata Romaneasca)
sursa: Teatrul Bulandra
Leave a reply